Salt la conținut
Semnal

Două fetițe au fost rănite după ce un geam s-a desprins într-un tren

··1 min citire

Două minore, în vârstă de 9 și 12 ani, au fost rănite sâmbătă dimineață în trenul InterRegio de noapte 12942 Mangalia–Cluj Napoca, după ce un geam s-a desprins și a căzut peste ele în vagonul în care se aflau.

Incidentul a avut loc în apropiere de stația Blaj, unde trenul a ajuns cu o întârziere de 21 de minute față de ora programată (03:16). Garnitura, operată de CFR Călători, plecase din Mangalia vineri, la ora 15:31, și avea trei ramuri cu destinațiile Satu Mare, Cluj Napoca și Târgu Mureș.

Șeful de tren a apelat numărul de urgență 112, iar victimele au fost preluate de ambulanță și transportate la spital împreună cu părinții.

CFR Călători nu a transmis, până la această oră, detalii suplimentare privind starea copiilor sau cauzele desprinderii geamului.