Salt la conținut
Semnal

Pompierii români, în sprijinul Greciei pentru stingerea incendiilor de vegetație

··1 min citire

Pompierii români aflați în Grecia intervin, vineri, la un incendiu de vegetație izbucnit în apropierea localității Charvalo, în regiunea Attica de Est, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Echipa din România acționează cu șapte autospeciale, inclusiv o cisternă de mare capacitate, cu rezervor de 30.000 de litri. Intervenția este îngreunată de vegetația uscată, terenul accidentat și vântul puternic, care favorizează extinderea focului.

Misiunea se desfășoară sub coordonarea autorităților elene și presupune protejarea locuințelor, evacuarea persoanelor, limitarea propagării incendiului către zone locuite, alimentarea cu apă a autospecialelor locale și crearea unei linii de protecție între focar și suprafețele neafectate.

Până la 15 septembrie, 40 de pompieri români, cu nouă mijloace tehnice, participă la acțiunile de protecție civilă ale Uniunii Europene în sprijinul Greciei, alături de echipe din Austria, Cehia, Franța, Republica Moldova și Bulgaria.