Salt la conținut
Semnal

Anchetă în desfășurare după prăbușirea unui avion în județul Arad. De ce a căzut?

··1 min citire

În urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni în județul Arad, anchetatorii au găsit obiecte personale ale celor două victime împrăștiate pe o distanță de aproximativ 300 de metri de locul impactului.

Surse judiciare susțin că, în acest moment, sunt luate în calcul două ipoteze privind cauza accidentului: coliziunea cu o pasăre sau o defecțiune la carlingă, care ar fi dus la pierderea portanței și intrarea aparatului de zbor în picaj.

Pilotul avea peste 20 de ani experiență și a lucrat la mai multe companii aeriene, iar tânărul de 18 ani aflat la bord își dorea să devină aviator. Aeronava decolase de pe Aerodromul Șiria și urma să aterizeze pe Aeroportul Arad.

Potrivit ISU, la sosirea echipelor de intervenție, incendiul fusese deja stins de serviciul privat de urgență al unei societăți comerciale din zonă. Cauza prăbușirii va fi stabilită după finalizarea expertizei dispuse în acest caz.