Inflația anuală a urcat la 7,8% în iulie; energia electrică s-a scumpit cu aproape 63%
Rata anuală a inflației a ajuns la 7,8% în iulie 2025, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). În primele șapte luni ale anului, creșterea cumulată a prețurilor a fost de 5,8%, iar rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2024 – iulie 2025) față de perioada similară anterioară a fost de 5,3%.
Pe categorii, mărfurile alimentare au înregistrat o creștere de 7,67% în ritm anual, cele nealimentare de 8,18%, iar serviciile de 7,33%. Cele mai mari scumpiri au fost în cazul energiei electrice, cu un avans de 62,97% în iulie 2025 față de iulie 2024. Prețul energiei termice a crescut cu 13%, al serviciilor de igienă și cosmetică cu 14%, iar biletele de tren cu 16%.
În zona alimentelor, fructele proaspete s-au scumpit cu 39%, citricele cu 17%, uleiul cu 10%, cafeaua cu 13% și laptele cu 7,38%. Legumele au înregistrat o creștere medie de 11%, pâinea de 6,43%, iar carnea de vită, porc și pasăre între 3,7% și 5%.
Calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC), inflația anuală pentru iulie a fost de 6,6%, iar rata medie a modificării prețurilor în ultimele 12 luni s-a situat la 5,4%.