Peste 250 de incendii stinse în 24 de ore; 1.700 de hectare de teren afectate de arderi necontrolate
În ultimele 24 de ore, pompierii români au intervenit pentru stingerea a peste 250 de incendii, majoritatea izbucnite din cauza arderilor necontrolate, pe fondul temperaturilor extreme din zone aflate sub cod roșu și portocaliu de caniculă. Flăcările au afectat în total peste 1.700 de hectare de teren.
În aceeași perioadă, echipajele SMURD au acordat prim ajutor în aproape 1.400 de situații, asistând medical 1.422 de persoane. Pe lângă misiunile medicale, pompierii au desfășurat 276 de intervenții pentru sprijinirea comunităților, inclusiv operațiuni de salvare a persoanelor și animalelor aflate în pericol, descarcerări și alte situații de urgență.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, din totalul incendiilor, 190 au fost arderi necontrolate, iar intervențiile au avut ca scop limitarea extinderii flăcărilor și reducerea pagubelor materiale.
Pentru protejarea populației, luni au fost transmise 23 de mesaje de avertizare prin sistemul RO-ALERT, majoritatea referitoare la prezența animalelor periculoase în localități din șapte județe.