Tragedie rutieră la Movilița: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața
Miercuri, 13 august, în jurul orei 09:00, pompierii din cadrul Detașamentului Urziceni au intervenit de urgență în urma unui accident rutier produs în localitatea Movilița.
Un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului, iar la fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, una de descarcerare și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița.
În interiorul mașinii, echipele de intervenție au găsit un bărbat de aproximativ 25 de ani, care prezenta leziuni incompatibile cu viața. Medicii nu au putut decât să constate decesul.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.