Două persoane salvate de jandarmi după ce au fost surprinse de curenți, în Constanța
Joi seară, pe o plajă din municipiul Constanța, două persoane au fost luate de curenții mării, fiind surprinse pe un colac și incapabile să revină la mal. Oamenii au fost observați de o persoană aflată pe plajă, care a alertat jandarmii.
Echipajele Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, aflate la fața locului pentru asigurarea ordinii și siguranței publice la evenimentele desfășurate pe plajă, au intervenit imediat. Cele două persoane au fost purtate de valuri și curenți mai aproape de dig, unde jandarmii au reușit să apropie colacul cu ajutorul unei frânghii.
Operațiunea a fost dificilă din cauza valurilor, însă în cele din urmă ambele persoane au fost aduse în siguranță pe mal. Inspectoratul a subliniat profesionalismul echipajelor și intervenția promptă, care a împiedicat producerea unui accident grav.