Salt la conținut
Semnal

Accident pe DN 7, în zona localității Câineni. Trafic dirijat

··1 min citire

Un accident rutier a avut loc sâmbătă pe DN 7 Sibiu – Râmnicu Vâlcea, în apropierea localității Câineni, județul Vâlcea. În coliziune au fost implicate două autoturisme și un ansamblu rutier.

Potrivit Centrului Infotrafic, evenimentul s-a produs la kilometrul 229+300 metri, iar circulația se desfășoară alternativ, dirijat de polițiști.

Accidentul nu s-a soldat cu victime, fiind înregistrate doar pagube materiale.