Investiții majore în sănătatea din Olt: Spitalul Județean de Urgență Slatina va fi dotat cu PET-CT și SPECT-CT
Ministerul Sănătății va sprijini Spitalul Județean de Urgență Slatina prin finanțarea achiziției unor echipamente moderne, esențiale pentru diagnosticarea și monitorizarea bolilor grave.
Anunțul a fost făcut de ministrul Alexandru Rogobete, în urma vizitei efectuate la spitalele din Schitu și Slatina. Oficialul a confirmat că instituția pe care o conduce va aloca fondurile necesare pentru dotarea unității medicale cu un PET-CT și un SPECT-CT.
„Pacienții din Olt trebuie să știe că nu sunt singuri. Ministerul Sănătății va rămâne partenerul lor în dezvoltarea unui centru medical modern și puternic în regiune. Pentru un diagnostic complet și corect, finanțăm achiziția unui PET-CT și a unui SPECT-CT la Spitalul Județean de Urgență Slatina – echipamente indispensabile în depistarea și urmărirea celor mai grave afecțiuni”, a declarat ministrul Rogobete.
Acesta a amintit și de investițiile de peste 35 de milioane de lei atrase prin fonduri PNRR, care au contribuit la modernizarea spitalelor, dotarea ambulatoriilor și îmbunătățirea serviciilor medicale în județ.
„Sănătatea din Olt trece printr-o transformare reală: spitale modernizate, ambulatorii dotate, cabinete renovate și sisteme digitale performante – toate realizate cu fonduri gestionate corect și transparent, în parteneriat cu autoritățile locale. Spitalul Județean de Urgență Slatina este un exemplu clar al acestei evoluții: infrastructură modernă, echipamente de ultimă generație și servicii adaptate nevoilor pacienților”, a subliniat ministrul.
Alexandru Rogobete a adresat felicitări managerului Nicolae Angela și directorului medical dr. Popa Florin Augustin pentru implicarea directă în dezvoltarea spitalului, precum și președintelui Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, pentru sprijinul constant acordat sistemului sanitar din județ.
„Curățenia impecabilă, respectul față de pacienți și calitatea serviciilor oferite demonstrează că, atunci când există viziune și responsabilitate, rezultatele devin vizibile”, a concluzionat ministrul Sănătății.