Salt la conținut
Semnal

Tragedie pe autostrada Egnatia din Grecia: trei morți carbonizați și doi răniți grav după un accident în lanț

··1 min citire

Trei persoane au murit carbonizate și alte două au fost grav rănite într-un accident rutier produs luni, pe autostrada Egnatia din nordul Greciei, una dintre rutele frecvent folosite de turiștii români care merg spre Thassos, scrie Ekathimerini.com.

Accidentul s-a produs în apropiere de punctul de taxare Iasmos, între orașele Komotini și Xanthi, în jurul orei 11:00. Un camion a intrat în coliziune cu două autoturisme, care au luat foc imediat după impact. Flăcările s-au extins și la vegetația din zonă.

Potrivit autorităților elene, trei dintre cei patru pasageri aflați într-una dintre mașini au murit arși de vii. Al patrulea pasager și șoferul camionului au fost răniți grav și transportați la spitalul din Xanthi. Cei patru ocupanți ai celei de-a doua mașini au suferit răni ușoare, dar și ei au fost transportați pentru îngrijiri medicale.

Poliția a anunțat că traficul pe autostrada Komotini–Xanthi este temporar restricționat, circulația fiind deviată pe ruta Komotini–Porto Lagos–Xanthi.