Salt la conținut
Semnal

Autospecială a Jandarmeriei implicată într-un accident la Drobeta-Turnu-Severin

··1 min citire

O autospecială a Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți, aflată în misiune, a fost implicată vineri seară într-un accident rutier la Drobeta Turnu Severin. Mașina Jandarmeriei, care circula pe Bulevardul Tudor Vladimirescu cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, a acroșat un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, la intersecția cu strada Topolniței.

Reprezentanții Jandarmeriei Mehedinți au precizat că ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma impactului nu au existat persoane rănite, însă pasagera din autoturism a primit îngrijiri medicale la fața locului, refuzând transportul la spital.

Ambele autovehicule au fost avariate. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.