Tânărul din București care a agresat un cetățean străin pe stradă a fost arestat preventiv
Tânărul care a agresat un cetățean străin pe stradă a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost surprins în flagrant de un polițist aflat în timpul liber. Imaginile filmate chiar de către tânăr, în momentul comiterii faptei, au apărut ulterior în mediul online.
„Ieri, 26 august, un polițist din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 7 Poliție, aflat în timpul liber, a surprins în flagrant un tânăr, în vârstă de 20 de ani, în timp ce agresa fizic un alt tânăr, cetățean străin. Polițistul a intervenit prompt, iar bărbatul, bănuit de comiterea faptei, care a încercat să fugă, a fost prins imediat și imobilizat”, a transmis DGPMB.
În înregistrarea video, realizată cu telefonul mobil chiar de agresor, se observă cum acesta lovește neprovocat un livrator de origine asiatică, afirmând că l-ar fi lovit pe motiv că ar fi „invadator” și că trebuie să părăsească România.
La fața locului au intervenit ulterior polițiști din cadrul Secției 7, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, care au acordat sprijin.
Tânărul a fost condus la sediul Secției 7 Poliție pentru continuarea cercetărilor. Acestea se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.