Salt la conținut
Semnal

O tânără româncă de etnie romă, profesoară la Universitatea din Edinburgh: „Am fost întrebată dacă am copilărit în căruță cu coviltir”

··1 min citire

Madeline Potter, născută în 1989 într-o familie de romi din România, predă la Universitatea din Edinburgh, a patra mare universitate din Marea Britanie, unde au studiat, printre alții, trei prim-miniștri britanici, 20 de laureați ai Premiului Nobel și patru câștigători ai Premiului Pulitzer.

Tânăra s-a mutat în Anglia după căsătoria cu un englez din Birmingham și și-a obținut doctoratul în 2020 la Universitatea din York, în nordul Angliei. Recent, Madeline a lansat în Marea Britanie cartea The Roma, dedicată culturii și istoriei romilor.

În paginile cărții, ea vorbește și despre experiențele traumatizante de discriminare din copilărie. „Una dintre cele mai traumatizante experiențe a fost atunci când mă jucam cu alte fete. Ele refuzau să mă lase să mă joc «elastic» pentru că sunt de etnie romă”, a declarat Madeline pentru ziarul Libertatea.

Românca a mai povestit cum a fost pălmuită de un polițist într-un parc, în timp ce stătea pe iarbă și citea o carte. „Rasismul nu ține cont de ce faci. Dacă o persoană e plină de ură față de romi, te va urî indiferent de ce faci”, a mărturisit ea.

În ciuda acestor experiențe, Madeline Potter consideră că discriminarea a fost și un factor care a motivat-o să reușească în viață. „Educația primită în România m-a format într-un mod fundamental și m-a ajutat să merg mai departe”, a adăugat ea.