Misiune NATO în Bulgaria: cel mai mare exercițiu din acest an pentru gestionarea dezastrelor
NATO a început în nord-vestul Bulgariei cel mai amplu exercițiu de gestionare a dezastrelor din 2025. Scenariul ipotetic presupune un cutremur de proporții care a provocat inundații, accidente chimice și evacuarea a mii de persoane către zone sigure.
Adjuncta secretarului general al NATO a sosit în Bulgaria pentru a asista la desfășurarea operațiunilor. Oficialul a vizitat mai întâi grupul de luptă al Alianței, unde a salutat militarii și le-a mulțumit pentru activitatea lor zilnică.
Exercițiul implică forțe de intervenție din mai multe state membre și urmărește coordonarea rapidă a echipelor în situații de urgență majoră.