Președintele Nicușor Dan, întâlnire cu sindicatele din Educație la Cotroceni
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că luni, de la ora 13:30, se va întâlni la Palatul Cotroceni cu reprezentanții sindicatelor din Educație, în contextul protestelor declanșate de cadrele didactice.
Șeful statului a făcut declarația după ce și-a însoțit fiica cea mare la școală, în prima zi a anului școlar 2025–2026. „Dacă sunt lucruri care pot fi remediate, ele vor fi remediate”, a spus președintele, precizând că măsurile de austeritate aplicate în învățământ prin Legea 141/2025 fac parte dintr-un efort mai amplu de reducere a deficitului.
La întâlnirea cu sindicatele nu va participa premierul Ilie Bolojan. Nicușor Dan a subliniat că este conștient de tensiunile din societate, dar până acum a preferat să lase Guvernului responsabilitatea gestionării conflictului. Totodată, președintele a explicat că nu a participat oficial la vreo ceremonie de deschidere a noului an școlar pentru a evita să „sfideze” profesorii în acest context.
„A existat un efort pe educație și el a trebuit început mai devreme, ca să fie gata în 8 septembrie, ziua în care a început școala. Există aceste tensiuni, sunt revendicări ale profesorilor și n-am vrut să sfidez”, a declarat șeful statului.
Proteste în prima zi de școală
Reprezentanții federațiilor sindicale din Educație protestează luni față de prevederile pachetului fiscal din Legea 141/2025, care includ creșterea normei didactice cu două ore, comasarea a peste 500 de școli, majorarea efectivelor de elevi la clasă și reducerea tarifului pentru plata cu ora.
Calendarul protestului:
- 10:00 – 11:00 Adunarea participanților în Piața Victoriei
- 11:00 – 12:00 Pichetarea Guvernului României
- 12:00 – 13:30 Marș pe traseul Piața Victoriei – Bd. Nicolae Titulescu – Pasajul Basarab – Șos. Grozăvești – Palatul Cotroceni
- 13:30 – 14:30 Pichetarea Palatului Cotroceni
- 14:30 – 16:00 Retragerea participanților