Administrator al unui restaurant din Păulești, găsit mort într-o anexă a localului
Descoperire șocantă, la Păulești. Unul dintre administratorii restaurantului Cupola a fost găsit decedat, miercuri, într-o anexă a unității. Trupul neînsuflețit al bărbatului de 38 de ani, domiciliat în Ploiești, a fost descoperit de un angajat al societății, după ce acesta nu răspundea la apelurile telefonice.
Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că victima nu prezenta urme vizibile de violență. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploiești, unde urmează să fie efectuată necropsia, pentru stabilirea cauzei exacte a morții.
Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili împrejurările tragediei.