Salt la conținut
Semnal

Spații murdare și insecte în unitățile alimentare: ANSVSA a aplicat amenzi de peste 2 milioane de lei

··1 min citire

Inspectorii Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au aplicat, în august, sancțiuni în valoare totală de peste 2 milioane de lei, în urma a aproape 9.000 de controale efectuate la unități din industria alimentară.

Cele mai frecvente probleme constatate au vizat igiena precară: spații de producție și depozitare murdare, echipamente neîntreținute, lipsa programelor de dezinsecție și prezența insectelor.

De asemenea, inspectorii au descoperit deficiențe în documentația HACCP, aplicată incorect sau incomplet de multe unități din domenii precum morărit, panificație și producția de băuturi.

Printre neregulile identificate s-au mai aflat produse cu probleme de etichetare și ambalare, modificări organoleptice, lipsa buletinelor de analiză și trasabilitate incompletă. În plus, numeroși angajați nu purtau echipamente de protecție sau aveau documentele medicale expirate.

Controalele au fost realizate în cadrul Programului Național de Supraveghere și Control pentru anul 2025 și au avut ca obiectiv prevenirea riscurilor pentru sănătatea publică. Inspectorii au verificat igiena și întreținerea spațiilor de lucru, condițiile de procesare și depozitare a materiilor prime și produselor finite, trasabilitatea și etichetarea corectă, precum și implementarea sistemului HACCP și a programelor de autocontrol.