Salt la conținut
Semnal

Lucrătoarele sexuale din Sankt Petersburg, sub teroarea soldaților ruși: „Am decapitat ucraineni, crezi că nu-ți tai și ție capul?”

··3 min citire

Industria serviciilor sexuale din Sankt Petersburg s-a schimbat radical de la invazia Rusiei în Ucraina, în 2022. Femeile care activează în bordeluri clandestine spun că veteranii războiului reprezintă o parte semnificativă a clientelei și că violența acestora asupra lucrătoarelor este aproape imposibil de evitat, scrie publicația Meduza.

Mărturii din bordelurile clandestine

Veronika, 35 de ani, cântăreață și mamă a doi copii, spune că până de curând jumătate dintre clienți erau soldați întorși de pe front: „Mulți se laudă că sunt eroi. Cei mai liniștiți stau mai mult, beau și cântă. În general, beau mult și se droghează. Îi vezi că au probleme psihice, chiar dacă par normali la prima vedere”.

Ea povestește incidente în care soldați ruși au amenințat viața lucrătoarelor sexuale: „Recent, eu și alte două femei lucram, iar un soldat a început să urle: «Am tăiat capete de ucraineni, crezi că nu-l tai și pe al tău?»”. Într-o altă situație, un soldat a alergat o fată prin apartament cu un cuțit, strigând: „Sunt obișnuit să omor”. „Am scăpat, dar odată am fost trasă de păr până mi-a rupt pielea scalpului – am avut nevoie de copci”, adaugă Veronika.

Ea explică și cum conflictul din Ucraina a transformat complet piața serviciilor sexuale: „Majoritatea bordelurilor au fost închise de poliție, iar locurile care mai funcționează fac asta sub pază strictă. Când se va termina războiul, veteranii se vor întoarce, jumătate dintre ei vor avea arme, iar asta va fi un coșmar”.

Natalia, peste 30 de ani, încearcă de câțiva ani să iasă din industria sexului, dar responsabilitățile familiale o țin legată de meserie: „Pericolul nu mai vine de la interlopi. Nu sunt clienți buni – plătesc, dar mintea le e distrusă. Pot să-și omoare cu ușurință soția și copiii”.

Ea dezvăluie cum banii câștigați de soldați sunt cheltuiți pe femei, droguri și alcool, fără să aibă vreun scop pentru viitor: „Tot ce câștigă prin ucis aruncă aici pe nimic: nu pe familie, nu pe viitor, ci pe prostituate, alcool și droguri. Nu ai ce discuta cu ei. Nu le văd niciun viitor în priviri”.

Natalia adaugă că poliția tratează situația cu indiferență sau chiar favorizează soldații: „Li s-a dat mână liberă – se comportă ca niște regi. Pentru mine, toată această așa-zisă luptă împotriva prostituției nu e decât un război intern pentru teritoriu. Și tot femeile plătesc prețul”.

Industria sexuală, într-un impas total

Femeile din Sankt Petersburg încearcă să supraviețuiască: unele se recalifică, altele încearcă să lucreze independent. Riscurile însă sunt enorme, mai ales în contextul războiului și al prezenței SVOșnicilor, veteranii războiului lui Putin în Ucraina. „Am lucrat constant în meseria asta 12 din ultimii 15 ani. Viața mereu pare să arunce ceva asupra mea care mă trage înapoi, chiar dacă nu vreau să mă întorc. Într-o criză, meseria asta te poate ține pe linia de plutire. Dar este ceva din care trebuie să ieși”, conchide Natalia.

Materialul scoate în evidență vulnerabilitatea lucrătoarelor sexuale din Rusia în contextul războiului, arătând că violența, trauma și incertitudinea sunt acum constante în viața lor cotidiană.