Doi părinți din Iași, condamnați la închisoare: și-au transportat bebelușul fără protecție în BMW-ul roșu, refuzând să pună un scaun de copil, "ca să nu arate mașina urât". Copilul a murit.
O tragedie șocantă a marcat Iașiul: doi tineri părinți au fost condamnați, săptămâna aceasta, după moartea propriului copil, provocată de lovituri repetate la cap și de o neglijență gravă.
Potrivit anchetei, micuțul, în vârstă de doar câteva luni, era transportat de tatăl său într-un BMW roșu, fără scaun special pentru copii sau alte măsuri de siguranță. Bărbatul îl așeza pe o pătură, pe banchetă, expunându-l astfel riscului de accidentare la fiecare frână sau curbă.
La începutul lunii octombrie 2021, copilul a ajuns la spital în stop cardio-respirator, prezentând hematoame subdurale, edem cerebral și hemoragie subarahnoidiană. Deși mama a încercat să justifice leziunile prin nașterea prematură, medicii au alertat imediat poliția. Două săptămâni mai târziu, bebelușul a murit, iar necropsia a confirmat că decesul fusese cauzat de lovituri puternice la cap.
Inițial, părinții au negat orice vină, dar probele au arătat contrariul. Mama a picat testul poligraf, iar un mesaj al tatălui ridica suspiciuni clare că ambii știau mai multe decât declarau.
Judecătorii au subliniat că, deși copilul părea în general bine îngrijit, nepăsarea părinților atunci când starea lui s-a agravat a fost decisivă pentru tragedie: „A fost suficient ca o singură dată inculpații să nu respecte obligațiile ce le reveneau pentru a se produce rezultatul tragic – decesul minorului”.
Sentința definitivă: Ionuț Ungureanu a fost condamnat la 5 ani de închisoare , iar Diana Corbu la 4 ani de detenție.
„Din probele administrate în cauză rezultă că uciderea minorului s-a realizat atât prin cauzarea traumatismului cranio cerebral de către inculpatul Ungureanu, traumatism care a declanșat lanțul cauzal care a condus la deces, dar și prin conduita ulterioară conjugată atât a inculpatului Ungureanu, cât și a inculpatei Corbu. Inculpata avea obligația legală de a acționa și de a prezenta în mod prompt minorul la spital din momentul în care a observat acel dâmb după cap, dar și degradarea stării de sănătate a propriului copil, indiferent de opoziția manifestată de către inculpat care nu a împiedicat-o să acționeze în mod liber. Mai mult, chiar, și în momentul în care a observat că minorul este în comă și nu reacționează a temporizat prezentarea la medic.” - au precizat magistrații
