Salt la conținut
Semnal

Dorin Cocoș critică rechizitoriul în cazul Călin Georgescu: „Este o parodie. S-au reîntors vremurile din 2014-2015”

··2 min citire

Fostul soț al Elenei Udrea susține că se încearcă eliminarea fostului candidat la prezidențiale. Dorin Cocoș a declarat la Realitatea PLUS că rechizitoriul întocmit împotriva lui Călin Georgescu reprezintă o „parodie” și are scopul de a elimina fostul candidat la alegerile prezidențiale.

Georgescu a fost trimis în judecată pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false.

„Eu cred că s-au reîntors vremurile din 2014-2015, când se făceau rechizitorii pe bandă rulantă și nu conta, vinovat, nevinovat… la pușcărie cu tine! Cred că se dorește efectiv eliminarea acestui domn, Călin Georgescu, care era singura șansă pentru România să iasă puțin din nămolul ăsta în care e afundat și o speranță pentru demnitate națională, pentru revenire la familia tradițională, pentru respectul pentru lege, pentru familie, pentru copii, părinți, că în România nu se mai respectă nimic azi”, a declarat Cocoș.

El a adăugat că Georgescu „nu va fi lăsat niciodată să fie președintele României atât timp cât România este în siajul acestor globalisto-soroșiști și cât timp Von der Leyen, sau Macron sau Soros conduc România”.

Procurorul general: România, ținta unui război hibrid

Pe de altă parte, procurorul general al României, Alex Florența, a afirmat la Antena 3 că există elemente concrete care arată că infrastructura folosită pentru influențarea populației în sprijinul lui Georgescu a fost utilizată și în 2025, pe momente cheie, pentru dinamizarea anumitor segmente ale populației.

„Principalul lucru care trebuie înțeles este că România a fost ținta unui atac hibrid masiv în toamna anului 2024, cu scopul cert de a influența alegerile prezidențiale și faptul că întreaga această infrastructură va fi folosită și pe viitor. Avem elemente concrete care arată că pe momente cheie, unde se încearcă vulnerabilizarea sau dinamizarea unor segmente de populație, aceasta a fost folosită inclusiv în 2025”, a explicat procurorul general.

El a mai subliniat că instituțiile de forță ale statului trebuie să gestioneze acest război hibrid, iar efortul implică întreaga societate:

„Chiar dacă acest război nu se vede și nu-l percepem ca o dronă care cade, el este mult mai perfid și insidios, pentru că rolul lui este în primul rând să afecteze mințile oamenilor.”