Salt la conținut
Semnal

Angajată a unui hotel din Alba-Iulia, agresată sexual la locul de muncă. Suspectul a fost reținut

··1 min citire

O tânără de 21 de ani din Alba-Iulia a reclamat la poliție că a fost victima unei agresiuni sexuale în timpul serviciului, la un hotel din municipiu. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 23 septembrie 2025, în jurul orei 04:00.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba, un bărbat de 40 de ani, din Alba Iulia, s-a prezentat la unitatea hotelieră sub pretextul că este client. Acesta ar fi amenințat-o pe angajată cu acte de violență și ar fi constrâns-o să întrețină raporturi sexuale.

Polițiștii l-au identificat la scurt timp pe suspect, care a fost depistat în municipiu și condus la sediul poliției pentru audieri. În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol.