Salt la conținut
Semnal

RO-Alert în Ploieşti: Un copil de 10 ani a dispărut

··1 min citire

Autorităţile din Ploieşti au emis, joi, un mesaj RO-Alert după dispariţia unui băiat de 10 ani, care este căutat de echipe complexe de intervenţie. Poliţiştii Secţiei de Poliţie nr. 3 Ploieşti au fost sesizaţi de familie despre faptul că Dumitrache Nicolae Andrei a plecat voluntar din municipiu şi nu s-a mai întors până în prezent.

Minorul are aproximativ 150 cm înălţime, 30 de kilograme, păr brunet şi ochi căprui. La momentul dispariţiei, purta un tricou alb cu mânecă scurtă şi pantaloni de trening bleumarin cu inscripţii albe şi verzi.

Autorităţile fac apel către persoanele care pot oferi informaţii să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.