Remo Girone, actorul italian cunoscut pentru rolul lui Tano Cariddi din „Caracatița”, a murit la 76 de ani
Actorul italian Remo Girone, celebru pentru interpretarea lui Tano Cariddi în serialul TV „La Piovra” („Caracatița”), a murit la vârsta de 76 de ani, la domiciliul său din Monaco, informează Corriere della Sera.
Născut în Eritreea (fostă colonie italiană) în 1948, Girone și-a petrecut primii ani acolo și a debutat în lumea spectacolului pentru tineret. Cariera sa în cinematografie și televiziune a fost variată, lucrând cu regizori de renume, precum János Szász și Marco Bellocchio, cu care a filmat adaptarea cinematografică a piesei „Pescărușul” de Cehov.
Rolul lui Tano Cariddi i-a adus succesul internațional, în 1987, în serialul „Caracatița”, un fenomen de televiziune în Italia.
Serialul urmărește lupta comisarului Corrado Cattani (Michele Placido) împotriva Mafiei, într-un context în care organizațiile criminale erau extrem de influente în sudul Italiei și implicate chiar în asasinatele judecătorilor și procurorilor, precum Giovanni Falcone și Paolo Borsellino.
Serialul a fost difuzat și în România, pe TVR, și a rămas popular în anii ’90, fiind redifuzat cu succes, iar Tano Cariddi a devenit un personaj iconic al televiziunii italiene.
Girone va fi amintit pentru contribuția sa la teatru, film și televiziune și pentru rolurile sale memorabile care i-au asigurat locul în cultura populară europeană.