Prima creșă inaugurată la Pitești după jumătate de secol
Creșa „Albina” și-a deschis oficial porțile, primind primii copii înscriși. Micii piteșteni au pășit emoționați într-un spațiu modern, sigur și primitor, conceput special pentru a le oferi confort, educație și bucurie zi de zi. Momentul marchează un pas important pentru municipiul Pitești, care, după 50 de ani, inaugurează o nouă creșă destinată celor mai mici membri ai comunității.
Noua unitate, cu o capacitate de 52 de locuri, oferă condiții moderne pentru activități educative și de îngrijire:
• săli luminoase, complet dotate;
• spații generoase de joacă;
• personal calificat și devotat;
• zone dedicate servirii mesei și activităților recreative.
Deschiderea Creșei „Albina” contribuie semnificativ la rezolvarea deficitului de locuri pentru antepreșcolari în cartierul Găvana - una dintre cele mai populate zone ale orașului.
Totodată, odată cu inaugurarea viitoarei creșe din cartierul Eroilor, Piteștiul va reuși să acopere integral necesarul de locuri pentru această categorie de vârstă.
Proiectul face parte din Programul Național de Construire a Creșelor „Sfânta Ana”, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Creșa „Albina” nu este doar o investiție în educație, ci și o investiție în viitorul copiilor și al întregii comunități piteștene.