ANAF vizează 3.700 de case de amanet: „Alarme generate de analizele de risc”
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat joi demararea unei acțiuni de control fiscal la nivel național care vizează peste 3.700 de case de amanet și punctele lor de lucru, după ce analizele de risc au ridicat semne de întrebare privind activitatea acestora.
Potrivit instituției, sunt vizate în special firmele care înregistrează pierderi sau par aproape inactive, dar al căror acționari sau asociați persoane fizice dețin averi semnificative. „Analizele ANAF au evidențiat discrepanțe majore între situația financiară a unor firme – raportând active modeste și pierderi – și averile considerabile ale acționarilor sau asociaților”, se arată în comunicatul oficial.
Acțiunea urmărește atât legalitatea funcționării entităților, cât și conformarea fiscală a firmelor și a persoanelor fizice implicate. ANAF va aplica sancțiuni în cazul constatării unor abateri și investighează în continuare toate cazurile cu risc fiscal ridicat.
Reprezentanții ANAF subliniază că scopul operațiunii este creșterea conformării voluntare a contribuabililor, prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, dar și eficientizarea activității de inspecție fiscală prin utilizarea analizelor informatizate de risc, asigurând în același timp un tratament echitabil pentru toți contribuabilii.