Disperare pe câmpurile de varză din Dolj: ploile torențiale au distrus recolta
Ploile abundente din ultimele zile au lăsat în urmă câmpuri inundate și recolte compromise, iar legumicultorii din Dolj trăiesc zile de disperare. Mai bine de jumătate din culturile de varză de toamnă sunt afectate, iar agricultorii se tem că nu își vor putea recupera investițiile făcute cu atâta trudă.
„Pur și simplu, este spartă. Nu se mai poate salva”, spune, cu tristețe, Codruț Giurcă, care a muncit două hectare de varză. „La cotor, mucegăiește, se strică și degajă un miros neplăcut. Aproape 50-60% din cultură este compromisă.”
Câmpurile din Moțăței, renumite pentru recoltele consistente de varză, arată acum ca după un dezastru: frunzele au putrezit, iar plantele sunt zdrobite de apa acumulată. „Din cauza ploilor și a apei excesive, varza nu s-a putut coace corespunzător. Nu am putut să o recoltez la timp și crapa. Anul acesta, pierderile sunt enorme, nici măcar pe investiția în sămânță și muncă nu reușim să o recuperăm”, explică agricultorul.
Prețul scăzut al verzei amplifică și mai mult frustrarea fermierilor. „Anul trecut primeam 3-3,5 lei pe kilogram direct de la câmp. Acum abia se mai vinde cu 0,8 lei/kilogram. Chiar și varza bună rămâne pe câmp, pentru că nu o cumpără nimeni”, adaugă un alt legumicultor afectat.
În total, se estimează că până la 70% din cultură este compromisă. „Nu ne rămâne niciun profit anul acesta. Toată munca și banii investiți au fost în van”, spune acesta, privind dezolat la câmpul inundat.
Pentru a sprijini producătorii afectați, autoritățile au demarat procedurile de evaluare a pagubelor. „Legumicultorii pot depune cereri la Comitetul Local pentru Situații de Urgență, pentru constatarea și evaluarea pagubelor cauzate de precipitațiile abundente”, explică Sorin Agapie, directorul Direcției Agricole Dolj. Depunerea cererilor pentru despăgubiri este posibilă până la sfârșitul lunii.
În timp ce cererile de ajutor sunt procesate, agricultorii privesc cu îngrijorare la cerul plumburiu, sperând că următoarele ploi nu vor mai face ravagii și că recoltele din toamnă vor mai putea fi salvate.