Ursul continuă să își facă apariția în apropierea Târgoviștei. Ieri seară animalul a fost observat în satul Săteni, comuna Aninoasa
Autoritățile au emis o alertă de urs pentru localitatea Săteni, avertizând populația cu privire la prezența animalului sălbatic. Cu o zi înainte, un urs fusese văzut în zona Valea Voievozilor, existând posibilitatea ca acesta să fie același exemplar.
„În jurul orei 20:45 a fost semnalată prezența unui urs în comuna Aninoasa, satul Săteni.
La fața locului a intervenit un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgoviște.
Pentru informarea și protejarea locuitorilor, a fost transmis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-ALERT”, a declarat locotenentul Radu Popescu, purtătorul de cuvânt al ISU Dâmbovița.