Salt la conținut
Semnal

Abateri financiare de peste 600 mii de lei imputate furnizorilor de servicii medicale din Ialomița

··1 min citire

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Ialomița a prezentat într-un raport public situația abaterilor financiare ale furnizorilor de servicii medicale din județ, în perioada ianuarie 2024-iunie 2025. Astfel, au fost imputate sume de peste 600 mii de lei, fiind recuperate până în prezent debite în valoare de 145 mii de lei, conform datelor oficiale.

În perioada ianuarie 2024-iunie 2025, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Ialomița a efectuat peste 100 de acțiuni de control, tematice sau inopinate. Sco­pul verificărilor a fost acela cu pri­vire la modul în care furnizorii de servicii medicale din județ, atât cei din sistemul public, cât și cei din sistemul privat, respectă legislația în vigoare în ceea ce privește fondurile pe care le primesc în baza contractelor-cadru încheiate cu instituția. Astfel, au fost descoperite nere­guli în ceea ce privește refuzul unor medici de familie de a se prezenta la program sau încercarea de a deconta consultații acordate în zilele libere, prevăzute de lege. Probleme au fost descoperite și în ceea ce privește acordarea concediilor medicale, în sensul că respectivele concedii medicale «cu serie, număr și perioadă nu erau consemnate în regis­trele de consultații, încălcându-se prevederile art. 8, alin. (3), lit. a) din Ordinul nr. 1.192/745/2020», după cum susțin repre­zentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița. În urma tuturor controalelor realizate în perioada de timp amintită mai sus au fost constatate abateri financiare de peste 600 mii de lei, suma fiind imputată furnizorilor de servicii medicale. În urma demersurilor inițiate, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Ialomița a reușit să recupereze doar 145 mii de lei, însă procedurile legale în ceea ce privește recupe­rarea banilor încă se desfășoară. Totodată, instituția anunță faptul că a deschis un proces în instanță cu scopul de a recupera sumele stabilite drept abateri financiare în urma controalelor realizate.