Un milion de copii din România, în risc de sărăcie. Suntem pe locul trei în Uniunea Europeană
Peste un milion de copii din România, adică 33,8% din total, se aflau în risc de sărăcie în 2024, potrivit datelor publicate de Eurostat. România se află astfel pe locul trei în Uniunea Europeană, după Bulgaria (35,1%) și Spania (34,6%). În 2025, numărul copiilor afectați de lipsuri ar putea crește, avertizează specialiștii.
„România trebuie, mai întâi, să își recunoască problema. Sărăcia în rândul copiilor nu este inevitabilă, este o problemă de decizie, de gândire și de strategie economică”, a declarat Roxana Paraschiv, coordonator al Centrului de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din cadrul organizației „Salvați Copiii”.
Raportul „Sărăcia copiilor – un cost pe care Europa nu și-l poate permite”, lansat de Save the Children International, arată că aproape unul din patru copii din Uniunea Europeană – 19,5 milioane în total – este expus riscului de sărăcie sau excluziune socială.
În timp ce state precum Slovenia (11,8%), Cipru (14,8%) și Cehia (15,4%) au cele mai mici rate ale sărăciei în rândul copiilor, România continuă să aibă printre cele mai ridicate procente, deși nu este printre cele mai sărace țări din Uniune.
„Aceste state au înțeles că investiția în copii este o formă de salvare economică pe termen lung. În România, lipsa de prioritizare duce la perpetuarea sărăciei”, a adăugat Paraschiv.
Potrivit datelor, 1.255.000 de copii din România erau în risc de sărăcie în 2024. Cei mai afectați sunt copiii din familiile de etnie romă (78%) și cei ai căror părinți au un nivel scăzut de educație (75,8%).
„Copiii nu sunt singuri, ei trăiesc într-un context. Dacă familia unui copil trăiește în sărăcie, acel copil va avea dificultăți la școală și în viață. Dacă te naști sărac, șansele de a ieși singur din sărăcie sunt mici”, a explicat sociologul Ciprian Necula, președintele Asociației „Roma Education Fund”.
Organizațiile avertizează că abandonul școlar și rezultatele slabe la testările internaționale sunt efecte directe ale sărăciei.
„Abandonul școlar este doar vârful aisbergului. Mulți copii rămân în școală, dar cu rezultate mult sub nivelul colegilor mai puțin defavorizați. România este printre țările în care statutul socio-economic influențează cel mai mult performanța educațională”, a mai spus Roxana Paraschiv.
România alocă doar 3,3% din PIB pentru educație, 4,7% pentru sănătate și 12,8% pentru protecție socială, procente sub media europeană.
„ONG-urile nu pot compensa incapacitatea statului de a oferi servicii sociale, programe educaționale și protecție copiilor vulnerabili. E nevoie de politici publice consecvente și de investiții pe termen lung”, a afirmat Ciprian Necula.
Specialiștii atrag atenția că, în 2025, situația ar putea deveni și mai gravă, pe fondul măsurilor de austeritate și al creșterii TVA-ului.
„Deși în 2024 a existat o scădere ușoară, există motive serioase de îngrijorare că tendința se va inversa în 2025. Simpla creștere a TVA se va repercuta asupra copiilor”, a avertizat Roxana Paraschiv.
Potrivit organizației „Salvați Copiii”, efectele sărăciei vor fi resimțite pe termen lung. Abandonul școlar și lipsa accesului la educație duc la o pierdere economică estimată la peste o treime din PIB.
„Dincolo de dimensiunea drepturilor, autoritățile ar trebui să înțeleagă costul economic. O generație cu un nivel scăzut de competențe și sănătate precară reprezintă o pierdere uriașă pentru întreaga societate”, a concluzionat Paraschiv.