Fraudă de proporții în Capitală: Victimele ar fi fost păcălite să cumpere apartamente și autoturisme inexistente. Sora unui fost ministru, printre persoanele vizate
Polițiștii Capitalei au descins, joi, 16 octombrie, în București și în județele Ilfov, Argeș și Buzău, într-un dosar de înșelăciune în formă continuată, cu un prejudiciu estimat la aproximativ 1,3 milioane de euro. Ancheta vizează un mecanism complex de fraudă prin care mai multe persoane ar fi fost determinate să cumpere bunuri inexistente – apartamente și autoturisme de lux – prezentate ca fiind vândute de mari companii petroliere.
Mecanismul fraudei
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2022 – prezent, două femei, în vârstă de 51 și 46 de ani, ar fi pretins că au influență și putere de decizie în cadrul unor companii din domeniul rafinării și transportului de produse petroliere. Sub acest pretext, ele ar fi convins șase persoane – printre care cinci medici stomatologi – să cumpere apartamente și mașini care, în realitate, nu existau sau nu aparțineau societăților respective.
Bunurile erau oferite la prețuri aparent avantajoase, sub valoarea pieței, iar sumele încasate variau de la câteva zeci de mii la sute de mii de euro.
Prejudiciul estimat
Prejudiciul total ar fi de 1.300.000 de euro, împărțit după cum urmează:
- 220.000 de euro – pentru mai multe autoturisme Mercedes G Class;
- 67.000 de euro – pentru un apartament și alte autoturisme;
- 426.000 de lei cash și 265.000 de lei prin transfer – pentru achiziția fictivă a altor mașini;
- 372.000 de euro – pentru apartamente din București;
- 69.000 de lei – pentru un Audi Q5;
- 36.800 de euro/apartament – pentru trei apartamente cu trei camere.
Cum ar fi câștigat încrederea victimelor
Pentru a-și susține credibilitatea, una dintre femei s-ar fi folosit de numele unor persoane publice. Ar fi invocat relații de rudenie cu un fost ministru – sora sa – și cu soțul acesteia, angajat la Secretariatul General al Guvernului. Totodată, ar fi pretins relații apropiate cu oameni de afaceri cunoscuți, printre care Cristian Borcea și Dragoș Gâdoiu, administratori ai companiei TRANSPECO SA.
Descinderile poliției
„Astăzi, 16 octombrie 2025, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 2 au pus în executare 16 mandate de percheziție domiciliară în municipiul București și în județele Ilfov, Argeș și Buzău. Persoanele bănuite au fost depistate și urmează să fie conduse la audieri”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.
În timpul perchezițiilor, au fost ridicate documente, telefoane mobile, laptopuri și alte bunuri de interes pentru anchetă. Dosarul este instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Cine ar fi implicat
Potrivit unor surse judiciare citate de Adevărul, persoanele vizate ar fi Stan Simona – sora fostului ministru de Interne Carmen Dan – și Popa Mariana, care s-ar fi prezentat drept reprezentant al companiilor OMV Petrom SA și TRANSPECO Logistic & Distribution.
Popa Mariana ar fi atras mai multe victime prin intermediul salonului de înfrumusețare pe care îl deține în Sectorul 2, denumit One Beauty.
La audieri ar urma să fie prezenți și martori importanți, printre care Carmen Dan, soțul uneia dintre suspecte și, posibil, Cristian Borcea.
Precizări ale Poliției
Poliția reamintește că perchezițiile domiciliare reprezintă o procedură legală menită să sprijine strângerea de probe și nu implică automat vinovăția persoanelor vizate. Ancheta este în desfășurare, iar la finalul acesteia vor fi dispuse măsurile legale corespunzătoare.