Salt la conținut
Semnal

Breaking News: Explozie puternică într-un bloc din Sectorul 5 al Capitalei. Zeci de locatari evacuați, mai multe persoane rănite

··1 min citire

O explozie de mare intensitate s-a produs în această dimineață într-un bloc de opt etaje situat pe Calea Rahovei, în Sectorul 5 al Bucureștiului, în apropierea Liceului „Dimitrie Bolintineanu”.

Bilanț provizoriu

Potrivit primelor informații, cel puțin două persoane și-au pierdut viața, iar 12 au fost rănite. Printre acestea se află locatari care au suferit arsuri și traumatisme în urma deflagrației. O femeie însărcinată a fost găsită decedată sub o placă de beton.

Deflagrația, cauzată cel mai probabil de o acumulare de gaze, a afectat grav structura imobilului, spulberând complet două etaje. Bucăți din clădire s-au desprins și au căzut în jurul blocului, motiv pentru care autoritățile au evacuat locatarii și au instituit un perimetru de siguranță.

Intervenție de amploare

La fața locului intervin echipe ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență București–Ilfov (ISUBIF). A fost activat Planul Roșu de Intervenție, iar în zonă acționează:

  • 10 autospeciale de stingere,
  • 2 autoscări,
  • 2 autospeciale de descarcerare,
  • 3 ambulanțe SMURD,
  • o unitate de terapie intensivă mobilă,
  • un punct de comandă mobil,
  • o autospecială CBRN.

Potrivit primelor informații, 11 persoane ar fi fost afectate, iar echipajele de salvare efectuează în continuare misiuni de căutare și evacuare a locatarilor.

Explozia nu a fost urmată de incendiu, însă structura de rezistență a blocului urmează să fie evaluată de specialiști.

Situația este în dinamică

Autoritățile au transmis că intervenția este în desfășurare, iar accesul în zonă este restricționat până la finalizarea operațiunilor de salvare și verificare a imobilului.