Salt la conținut
Semnal

Incendiu devastator într-un bloc de locuințe din Lyon: patru persoane au murit, zece au fost rănite

··1 min citire

Un incendiu puternic a izbucnit luni dimineață într-un bloc de zece etaje din orașul Lyon, al treilea ca mărime din Franța, provocând moartea a patru persoane, potrivit unui comunicat al prefecturii Rhône, citat de presa franceză.

Flăcările au cuprins clădirea în jurul orei locale 5:30, iar incendiul a fost stins aproximativ o oră și jumătate mai târziu, în jurul orei 7:00. În ciuda intervenției rapide a echipelor de salvare, două femei și doi bărbați și-au pierdut viața, iar alte zece persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Vârstele victimelor nu au fost deocamdată comunicate.

Pentru stingerea incendiului au fost mobilizați 78 de pompieri, 34 de autospeciale și patru echipaje ale serviciului medical de urgență (SAMU) din Rhône.

Primarul Lyonului, Grégory Doucet, a transmis condoleanțe familiilor victimelor și a lăudat „mobilizarea rapidă și exemplară” a pompierilor, a echipelor medicale și a poliției. „O anchetă este în curs pentru a determina cauzele acestei tragedii”, a precizat edilul.

Autoritățile au instituit un perimetru de securitate în jurul clădirii afectate, iar municipalitatea a deschis o sală de sport pentru a oferi adăpost temporar persoanelor evacuate.

Deocamdată, nu există informații privind posibila cauză a incendiului. Ancheta este coordonată de Parchetul din Lyon.