Patru persoane prinse în flagrant pentru braconaj piscicol
Patru persoane au fost prinse duminică în flagrant de polițiștii din Ialomița în timpul unei acțiuni de combatere a braconajului piscicol. În urma intervenției, au fost confiscate peste 80 de kilograme de pește, două autovehicule și o barcă pneumatică, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Ialomița.
Acțiunea, desfășurată între orele 05:00 și 12:00, a vizat verificarea respectării legislației referitoare la circulația, depozitarea, prelucrarea și comercializarea peștelui, a produselor și subproduselor din pește, precum și a altor viețuitoare acvatice provenite din pescuit sau acvacultură.
În timpul controalelor, polițiștii au constatat 30 de contravenții conform Legii nr. 176/2024 și au identificat patru persoane implicate în activități de braconaj piscicol.
„Au fost confiscate 86 de kilograme de pește din speciile caras, fitofag și crap, care ulterior au fost eliberate în mediul acvatic. Totodată, au fost ridicate pentru confiscare două autovehicule, o barcă pneumatică, un halău, nouă plase monofilament și șase plase multifilare, cu o lungime totală de 1.050 de metri”, a precizat IPJ Ialomița.