Incendiu puternic pe A3: un autotren cu apă și sucuri a ars complet
Un autotren care transporta apă și sucuri a fost distrus de flăcări, miercuri seară, pe tronsonul Turda-Gilău al autostrăzii A3, în județul Cluj. Incidentul s-a produs în jurul orei 23:00, pe sensul de mers Turda-Gilău.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, flăcările au cuprins cabina și o parte din remorcă, fiind stinse de pompierii din cadrul Detașamentului Turda cu două autospeciale. Intervenția rapidă a împiedicat extinderea incendiului la alte vehicule.
„Pe parcursul misiunii nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale, iar incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unei defecțiuni electrice la compartimentul motor”, au precizat reprezentanții ISU.
Autotrenul transporta sticle cu apă și sucuri, iar distrugerea a fost completă, fiind afectată întreaga cabina și o parte din remorcă. Circulația pe tronsonul afectat a fost temporar restricționată.