Pacient de 85 de ani, în stare gravă, după ce a căzut de pe targă în timpul unui transfer între spitale
Un bărbat de 85 de ani se află în stare critică la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, după ce a căzut de pe targă în timpul unui transfer medical între două unități sanitare.
Potrivit poliției, incidentul s-a produs miercuri, 22 octombrie, în jurul orei 18:30, în curtea unui spital din Ploiești. Primele verificări indică faptul că pacientul ar fi căzut de pe targă în momentul în care aceasta era manevrată de un ambulanțier pe rampa de acces a unității medicale.
Directorul medical al spitalului, Andrei Ilinca, a precizat că pacientul fusese externat și urma să fie transferat către o altă unitate medicală. În timpul coborârii targei, aceasta s-a dezechilibrat, iar bărbatul a căzut, suferind un traumatism cranio-cerebral sever.
Victima a fost preluată imediat de personalul medical, investigată în Unitatea de Primiri Urgențe și internată în secția de Neurochirurgie, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale. În prezent, pacientul este în Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), starea sa fiind gravă.
Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a deschis o anchetă și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și neglijență în serviciu, pentru a stabili toate circumstanțele producerii acestui incident nefericit.