Cancerele de sânge, subdiagnosticate în România: Analize simple pot salva vieți
Cancerele de sânge, care adesea nu prezintă simptome în stadiile incipiente, sunt subdiagnosticate în România, deși pot fi depistate prin analize simple de sânge, precum hemoleucograma completă și electroforeza proteinelor. Potrivit prof. dr. Daniel Coriu, medic hematolog la Institutul Clinic Fundeni, numărul real de cazuri de leucemie limfocitară cronică (LLC) ar putea fi între 2.000 și 10.000 anual, deși statistic se înregistrează aproximativ 900 de cazuri noi.
„Cancerul de sânge nu este o condamnare dacă este depistat la timp. O hemoleucogramă efectuată regulat poate salva vieți. Avem nevoie de o cultură a prevenției, nu doar a intervenției”, a subliniat dr. Coriu în cadrul evenimentului „Îmbunătățirea parcursului pacientului în oncologie și hematologie în România”, organizat de FABC, Be One și Swixx Group.
Specialistul explică că subdiagnosticarea este legată de lipsa unei culturi a prevenției și de accesul limitat la investigații în mediul rural. De asemenea, unele categorii vulnerabile nu ajung la analize de rutină, motiv pentru care caravanele de testări gratuite reprezintă un instrument esențial de screening.
Analize simple, salvatoare de vieți
Hemoleucograma completă măsoară parametri precum leucocitele, hematiile și trombocitele, iar deviațiile pot indica:
- Scăderi ale hematiilor, Hb, Ht → anemii
- Creșteri ale hematiilor → poliglobulie, Policitemia vera
- Creșteri ale leucocitelor → leucemii, limfoame
- Scăderi ale leucocitelor → leucopenie
- Creșteri ale trombocitelor → trombocitoză
- Scăderi ale trombocitelor → trombocitopenie
Electroforeza proteinelor poate detecta imunodeficiențe sau proteine anormale, utile pentru diagnosticul de mielom multiplu, macroglobulinemia Waldenström sau gamapatia monoclonală.
Exemple de cancere de sânge și analize recomandate
- LLC: limfocitele B se acumulează anormal; hemoleucograma completă, citometria în flux, teste genetice.
- Macroglobulinemia Waldenström: proliferare plasmocitară; electroforeza, imunofixarea, hemoleucograma, examinarea măduvei osoase.
- Limfom zona marginală (MZL): limfocite B afectate; hemoleucograma, imagistică, biopsia ganglionilor.
- Limfom folicular refractar/recidivat (FLR/R): hemoleucograma, imagistică, biopsie și teste moleculare.
Specialiștii recomandă hemoleucograma anual și pentru persoanele cu risc crescut – la fiecare șase luni, precum și consult medical ori de câte ori apar simptome precum ganglioni măriți, oboseală, febră sau scădere în greutate.
Incidență și acces la tratamente în România
Incidența cancerului în România rămâne ușor sub media europeană, însă mortalitatea este semnificativ mai mare. Accesul la medicamente inovatoare este limitat: doar 19% dintre terapiile oncologice aprobate între 2020–2023 în UE sunt disponibile în România, comparativ cu media UE de 46%. În medie, pacienții așteaptă 828 de zile pentru un nou tratament, față de 578 de zile în UE.
Sprijin pentru mediul rural
FABC va primi un grant de 30.000 de dolari de la BeOne Foundation pentru a continua testările gratuite în mediul rural prin Caravana „Nu am făcut destul”, oferind analize de sânge, consultații și evaluări hematologice persoanelor cu acces limitat la servicii medicale.
„Omul sănătos trebuie să se lase înțepat”, a insistat dr. Coriu, subliniind importanța prevenției și a testărilor regulate.