Salt la conținut
Semnal

Tânăr de 21 de ani, reținut de polițiștii Capitalei pentru furt dintr-un autoturism

··1 min citire

Un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost reținut de polițiștii bucureșteni după ce ar fi spart un autoturism parcat în Sectorul 1 și ar fi furat o sumă importantă de bani.

Incidentul a avut loc pe 21 octombrie 2025, când un bărbat de 45 de ani a sunat la 112 pentru a reclama că din mașina sa, parcată în fața unui imobil, i-au fost sustrași aproximativ 2.500 de lei.

Potrivit anchetei, tânărul ar fi forțat sistemul de închidere al geamului portierei, reușind să pătrundă în interiorul autoturismului. De acolo, ar fi luat banii dintr-un portofel aflat în cotiera mașinii.

După câteva zile de investigații, polițiștii Secției 1 au reușit să-l identifice și să-l depisteze pe suspect, cunoscut cu antecedente în fapte similare. Acesta a fost condus la audieri, iar în urma probelor strânse, a fost reținut pentru 24 de ore.

Ulterior, magistrații au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 1 Poliție, sub coordonarea Parchetului