Bărbat de 31 de ani, arestat preventiv pentru furturi repetate din autoturisme în Sectorul 3 al Capitalei
Polițiștii Secției 13 din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au reținut un bărbat de 31 de ani, cercetat pentru furt calificat în formă continuată, după ce ar fi spart mai multe autoturisme din Sectorul 3 al Capitalei.
Potrivit anchetatorilor, la data de 24 octombrie 2025, un bărbat a sesizat poliția după ce a constatat că din mașina sa, parcată la o adresă din Sectorul 3, au fost furate mai multe bunuri. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că principalul suspect este un bărbat cunoscut pentru fapte similare.
Investigațiile au arătat că acesta ar fi comis trei furturi în dimineața zilei de 23 octombrie 2025:
- în jurul orei 04:00, ar fi forțat portiera unui autoturism și ar fi furat o cameră video și un sistem de alarmă, prejudiciul fiind de aproximativ 1.000 de lei;
- la ora 04:30, ar fi sustras un casetofon dintr-o altă mașină parcată în apropiere;
- la ora 05:00, ar fi încercat să pătrundă într-un alt autoturism pentru a fura bunuri, însă fără succes.
Pe 29 octombrie, polițiștii au pus în aplicare un mandat de aducere, iar suspectul a fost depistat și dus la audieri. În urma probelor strânse, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile.
Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, pentru furt calificat în formă continuată (trei acte materiale).