Operațiunea „Jupiter 4”: peste 260 de percheziții în toată țara, vizând evaziune fiscală, contrabandă, furt calificat și falsuri
Polițiștii și procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție desfășoară miercuri, 5 noiembrie, 267 de percheziții domiciliare în mai multe județe din țară, în cadrul unei acțiuni de amploare denumite „Jupiter 4”. Sunt puse în executare 118 mandate de aducere, iar acțiunile vizează mai multe tipuri de infracțiuni economice și de drept comun.
Potrivit IGPR, operațiunea are scopul de a documenta activitatea infracțională a persoanelor implicate, de a recupera prejudiciile produse bugetului de stat și de a indisponibiliza bunurile obținute ilegal.
Conform Parchetului General, se desfășoară 62 de acțiuni operative, în timp ce Poliția Română menționează 68 de acțiuni, derulate simultan în mai multe județe, inclusiv București.
Printre infracțiunile investigate se numără evaziunea fiscală, contrabanda calificată, producerea de produse accizabile în afara antrepozitelor autorizate, abuzul în serviciu, delapidarea, înșelăciunea, falsul informatic, tăierea și furtul de arbori, precum și nerespectarea regimului armelor, munițiilor și deșeurilor.
Percheziții în județul Mureș – evaziune fiscală cu mașini de lux
Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice efectuează trei percheziții domiciliare într-un dosar de evaziune fiscală. Ancheta vizează o societate comercială care, între anii 2020–2024, nu ar fi declarat integral veniturile obținute din vânzarea autoturismelor de lux, prejudiciind bugetul statului cu peste 253.000 de lei.
Percheziții în județele Bihor și Cluj – producere ilegală de motorină
Tot în cadrul „Jupiter 4”, anchetatorii desfășoară șase percheziții (patru în Bihor și două în Cluj) într-un dosar privind evaziune fiscală și producerea de produse accizabile în afara unui antrepozit autorizat.
Administratorul unei firme din Cluj-Napoca este suspectat că a folosit fraudulos o autorizație fiscală pentru a produce și comercializa motorină nemarcată, deși figura în acte ca producător de lubrifianți.
Analizele de laborator au arătat că „uleiul industrial” raportat de firmă era, de fapt, motorină supusă accizării, iar prejudiciul estimat depășește 9 milioane de lei.
Percheziții în Prahova – furt de bunuri în valoare de peste 300.000 de euro
În municipiul Ploiești, polițiștii au descins la cinci adrese, într-un dosar de furt calificat. Persoanele vizate ar fi pătruns, în luna august, prin efracție, într-o firmă locală, de unde ar fi sustras bunuri de aproximativ 305.000 de euro.
Șapte suspecți au fost duși la audieri, iar în timpul perchezițiilor au fost ridicate mai multe probe.
Percheziții la medici – diplome de rezidențiat false obținute la Chișinău
O altă componentă a operațiunii „Jupiter 4” vizează 14 percheziții în București și alte județe, într-un dosar privind falsificarea diplomelor de rezidențiat.
Mai mulți medici români sunt suspectați că au solicitat recunoașterea în România a titlurilor de medic specialist obținute în Republica Moldova, deși în realitate nu au efectuat rezidențiatul.
Procurorii arată că aceștia lucrau cu normă întreagă în țară în perioada în care ar fi trebuit să fie prezenți la stagiile clinice din Chișinău.
Pentru astăzi sunt programate audieri la Parchetul General, urmând ca 12 persoane să fie aduse pentru declarații.
Operațiunea „Jupiter 4” reprezintă una dintre cele mai ample acțiuni desfășurate de autoritățile române în 2025, reunind forțe din cadrul Poliției Române, Jandarmeriei, Direcției Naționale Anticorupție și Parchetului General.