Lucian Irimescu, profesor de canto și fost candidat la Senat pe listele AUR, arestat preventiv după acuzații de agresiune sexuală asupra a două eleve
Lucian Irimescu, 63 de ani, profesor de canto și compozitor din București a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce două eleve în vârstă de 13 ani l-au acuzat că le-ar fi agresat sexual în timpul orelor de canto desfășurate în București și Craiova.
Lucian Irimescu a candidat pe listele AUR la Senatul României și pentru Consiliul Local Craiova.
Ancheta este în curs, iar surse judiciare nu exclud posibilitatea existenței altor victime. Autoritățile continuă audierile și investigațiile pentru a stabili amploarea faptelor.
Potrivit DIICOT, în perioada iunie 2018 – decembrie 2019, artistul Lucian Irimescu ar fi profitat de poziția sa de autoritate asupra unei eleve de 16-17 ani. Acesta ar fi întreținut în mod repetat raporturi sexuale cu minora, în Craiova, și ar fi realizat materiale pornografice.
Anchetatorii au găsit în telefonul cadrului didactic materiale cu caracter sexual cu victima sa. Pe 5 noiembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea lui Lucian Irimescu. Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
