Salt la conținut
Semnal

Ambasadorul Indiei, blocat pe Valea Prahovei după ce trenul CFR s-a defectat

··1 min citire

O întâmplare mai puțin plăcută pentru Ambasadorul Indiei în România, Excelența Sa Manoj Kumar Mohapatra. Diplomatul a rămas marți blocat pe Valea Prahovei, în apropiere de Sinaia, după ce trenul CFR Călători cu care călătorea pe ruta București–Brașov s-a confruntat cu o defecțiune tehnică la locomotivă, potrivit Club Feroviar.

Incidentul a provocat o întârziere semnificativă, iar ambasadorul a ajuns la destinație cu peste două ore întârziere, față de ora prevăzută în program.

Manoj Kumar Mohapatra se deplasa spre Brașov pentru a participa la o întâlnire între mediul de afaceri indian și antreprenorii locali, eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie Brașov.

După sosirea sa în oraș, ambasadorul și-a reluat programul oficial, iar Ambasada Indiei în România și Republica Moldova a publicat pe pagina sa de Facebook imagini și detalii despre reuniunea cu oamenii de afaceri brașoveni.

Deși călătoria a fost marcată de incidentul tehnic, evenimentul de la Brașov s-a desfășurat conform planului, vizita ambasadorului având ca scop consolidarea cooperării economice dintre India și România.