Salt la conținut
Semnal

Nicuşor Dan: „Dacă Europa continuă să meargă aşa cum a mers, va pierde lupta cu SUA şi China”

··2 min citire

Președintele Nicuşor Dan a avertizat, vineri, că Europa riscă să piardă competiția economică cu Statele Unite și China, dacă nu își regândește strategiile și nu relansează competitivitatea. Declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului „Dialog pentru dezvoltare – Summit 2025: Dezvoltare inteligentă, competitivitate europeană”, organizat de Confederația Patronală Concordia.

Dacă Europa continuă să meargă aşa cum a mers, va pierde lupta cu Statele Unite şi lupta economică cu China. Relansarea competitivităţii Europei este esenţială şi asta înseamnă curaj – inclusiv de a repune în discuţie politici vechi de 5-10 ani”, a declarat Nicușor Dan.

Șeful statului a subliniat nevoia unei debirocratizări rapide, a unei piețe unice mai eficiente și a investițiilor strategice în energie, considerând că prețul energiei este direct legat de competitivitatea economică europeană.

Colaborare între stat și mediul privat

Președintele a făcut apel la cooperare între stat și mediul privat, pe care l-a felicitat pentru rolul său în dezvoltarea României „de multe ori în ciuda politicilor statului”.
„Este momentul ca mediul privat și statul să înceapă să colaboreze. Trebuie să construim o interfață în care politicul și economicul să discute și să propună soluții”, a precizat el.

Nicuşor Dan i-a îndemnat pe antreprenori să contribuie activ la conturarea politicilor economice, inclusiv în negocierile privind cadrul financiar multianual 2028–2030 al Uniunii Europene.

Despre economie, educație și exporturi

Șeful statului a vorbit și despre deficitul comercial al României, subliniind că statul trebuie să colaboreze cu mediul privat pentru stimularea exporturilor, inclusiv printr-o utilizare mai eficientă a diplomației economice.

De asemenea, a pledat pentru o corelare între sistemul educațional și cerințele pieței muncii, explicând că „statul nu are încă capacitatea administrativă de a transforma ideile corecte în politici publice eficiente”.

„Trebuie să investim în apărare”

În final, președintele a subliniat importanța investițiilor în apărare, în contextul geopolitic actual.
„Securitatea devine esențială. Din păcate, trebuie să investim în apărare. Contextul oferă însă oportunități pentru economia românească, care are tradiție și competențe în industria de apărare și în zona tehnologică”, a declarat Nicuşor Dan.