Salt la conținut
Semnal

O tânără de 23 de ani, blocată în trafic, agresată și dusă cu forța la locuința unui bărbat din Dâmbovița

··1 min citire

Incident grav în județul Dâmbovița. O șoferiță de 23 de ani a fost blocată în trafic, agresată și transportată împotriva voinței sale la locuința unui bărbat din comuna Cojasca. Poliția a reținut doi suspecți și a emis un ordin de protecție provizoriu împotriva lor.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Dâmbovița, evenimentul a avut loc în seara zilei de 4 noiembrie, între orele 22:00 și 23:00, în localitatea Bujoreanca.

„Din investigaţiile efectuate a rezultat că, la data de 4 noiembrie, în intervalul orar 22:00 – 23:00, cei doi, în timp ce s-ar fi deplasat cu două autoturisme în localitatea Bujoreanca, ar fi blocat un alt autoturism în trafic, în care s-ar fi aflat o tânără de 23 de ani. Ulterior, suspecţii ar fi coborât din autoturism, moment în care ar fi agresat-o fizic pe tânără şi ar fi constrâns-o să urce într-unul dintre autoturisme, împotriva voinţei sale, transportând-o la locuinţa bărbatului din comuna Cojasca”, se arată în comunicatul Poliției Dâmbovița.

În urma intervenției, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru 120 de ore și au deschis dosar penal pentru lovire sau alte violențe și lipsire de libertate în mod ilegal.

Cei doi suspecți urmează să fie prezentați magistraților, sâmbătă, pentru stabilirea măsurilor preventive. Ancheta este în curs de desfășurare.