Politist din Ialomița, acuzat că a omorât câinele unui localnic
Un poliţist din Ialomiţa este acuzat că ar fi ucis pe stradă câinele unui localnic, aparent doar pentru că nu îi plac animalele. Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere ale proprietarului. În imagini se poate observa autoturismul care trece prin fața porții, după care imediat se aude un schelalait. Apoi animalul rănit revine îm curtea proprietarului. E vorba de o cațelușă metiș pe nume Luna. La scurt timp, aceasta moare. Când stăpânul a mers la poliţie, i s-a sugerat că ar trebui să își caute singur dreptatea. Solicitati să explice situaţia, reprezentanţii poliţiei au oferit un punct de vedere în sensul că fapta a fost consemnata. După apariția cazului în presă, cetățeanul a fost invitat să dea o declarație. Conform legii protecției animalelor, o astfel de faptă este pedepsită cu 2, pană la 5 ani închisoare.