Camion încărcat cu arme și muniție, oprit la Vama Leușeni–Albița. Transportul se îndrepta către Israel
Un camion încărcat cu arme și muniție a fost oprit la Vama Leușeni – Albița, la granița dintre România și Republica Moldova, în timp ce se îndrepta spre Israel.
În ansamblul cap tractor și remorcă erau 18 rachete antitanc portabile, 8 lansatoare de grenade anti-tanc, un sistem portabil de apărare antiaeriană și piese de dronă.
DIICOT a reținut un cetățean moldovean, în vârstă de 37 de ani, suspectat de constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă calificată și folosirea de acte nereale la autoritatea vamală.
În Republica Moldova, procuratura a dispus reținerea a două persoane, iar ancheta este coordonată de un grup mixt de urmărire penală format din ofițeri vamali și de poliție. Ancheta continuă, iar persoanele implicate beneficiază de prezumția nevinovăției.
