Ilie Bolojan și Gérald Darmanin discută modernizarea justiției și securitatea Flancului Estic
Premierul României, Ilie Bolojan, l-a primit luni, 24 noiembrie, la Palatul Victoria, pe Gérald Darmanin, ministrul justiției din Franța, într-o întâlnire care marchează dialogul constant dintre cele două țări și 145 de ani de relații diplomatice româno-franceze.
Potrivit comunicatului Guvernului, discuțiile s-au concentrat pe modernizarea sistemelor judiciare, utilizarea noilor tehnologii în procedurile judiciare, reforma penitenciarelor și modalități de colaborare în combaterea criminalității organizate, a corupției și a fenomenelor de dezinformare.
Un capitol important a vizat securitatea europeană, în contextul războiului din Ucraina. Cei doi oficiali au discutat despre riscurile din regiune și despre modul în care colaborarea România–Franța contribuie la întărirea Flancului Estic, cu referire specială la activitatea Grupului de Luptă NATO de la Cincu, unde Franța este națiune-cadru.
Premierul Bolojan și ministrul Darmanin au subliniat necesitatea unei coordonări mai strânse între statele europene pentru atingerea unei păci durabile, dar și pentru contracararea atacurilor cibernetice, a amenințărilor hibride și a campaniilor de dezinformare.
În plan economic, Ilie Bolojan a apreciat rolul Franței ca unul dintre principalii investitori și parteneri comerciali ai României, menționând interesul companiilor franceze pentru proiecte în domenii precum IT&C, aeronautică, energie, agricultură și tehnologii avansate.
Cei doi oficiali au mai discutat situația politică internă din România și Franța și evoluțiile la nivel european, evidențiind importanța cooperării într-o perioadă marcată de presiuni externe și schimbări rapide.
La întrevedere au mai participat consilierul de stat Luminița Odobescu, secretarul de stat Dragoș Hotea și ambasadorul Franței în România, Nicolae Warnery. Premierul Bolojan și-a exprimat dorința de a continua colaborarea strânsă cu Franța în toate aceste domenii.