Dronă Shahed cu explozibil, detectată în România și urmărită de avioane românești și germane
Drona care a traversat România timp de aproape două ore și care a fost monitorizată de patru avioane de luptă ale României și Germaniei ar fi de tip Shahed, purtătoare de explozibil, anunță autoritățile de la Chișinău.
Potrivit Poliției de Frontieră din Republica Moldova, dispozitivul aerian a fost inițial detectat pe direcția Vinogradovca – Vulcănești, după care s-a îndreptat spre frontiera cu România, în sectorul Colibași – Vadul lui Isac, raionul Cahul. Drona a traversat granița și a intrat în spațiul aerian românesc, autoritățile române fiind imediat informate despre situație.
Locuitorii din județele Galați, Tulcea și Vrancea au primit în această dimineață mesaje RO-Alert care avertizau asupra prezenței dronei. Avioane de luptă au fost ridicate de la sol și au monitorizat ținta, detectată intermitent pe radare din cauza zborului la joasă altitudine. Piloții au fost autorizați să o distrugă, însă drona a dispărut de pe radare, probabil ieșind din spațiul aerian al României. Alertele au fost ridicate la ora 10:00.