Incendiu la un depozit de muniție din Mija, Dâmbovița. 25 de persoane au fost evacuate
Un incendiu a izbucnit miercuri dimineață la un depozit de muniție din localitatea Mija, județul Dâmbovița. Din fericire, focul era deja stins la momentul sosirii pompierilor, însă clădirea era puternic inundată cu fum, iar 25 de persoane au fost evacuate preventiv.
Potrivit ISU Dâmbovița, la fața locului au fost trimise autospeciale ale Detașamentului de Pompieri Moreni, după ce apelantul a semnalat izbucnirea incendiului.
„La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul era lichidat, iar în acest moment se înregistrează doar degajări de fum. Se acționează pentru ventilarea spațiilor afectate. Au fost evacuate 25 de persoane”, a transmis ISU.
Până la această oră, nu au fost raportate victime. Pentru gestionarea situației, au fost mobilizate trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD de la Moreni, precum și două autospeciale de stingere și o autospecială de descarcerare de la Târgoviște.
Cauza incendiului urmează să fie stabilită de anchetatori.