Filmul SIRAT în cinema din 28 noiembrie - cronică ZI-MI UN FILM BUN

Deși titlul este un cuvânt în limba arabă, filmul este o coproducție Spania–Franța, iar acțiunea are loc în Maroc.
Într-un context islamic, „Sirat” înseamnă podul de deasupra Iadului pe care oamenii trebuie să-l traverseze în Ziua Judecății pentru a ajunge în Paradis. Termenul poate face referire și la călătoria unui om prin viață.

Filmul este dur, crud și serios. Începe cu un rave într-un deșert din Maroc, unde, în mijlocul haosului, descoperim un tată care își caută fiica pierdută. Acolo întâlnește un grup de prieteni care merg din rave în rave, căutând libertatea față de sistem și nestatornicia zilei de mâine. Nu vedem multă acțiune în film. Povestea curge uneori normal, alteori haotic sau ciudat. Dar avem două momente șocante, care apar de nicăieri și te lasă efectiv cu gura căscată. Iar finalul este exact exemplificarea cuvântului Sirat: drumul subțire de deasupra Iadului, pe care îl treci sau nu… depinde de tine.

Eu nu știu ce notă aș putea să dau acestui film.
Creierul meu a văzut și a înțeles calitatea și valoarea lui. Scena de început, cu rave-ul, este filmată frumos. Există acolo un haos organizat care nu ar fi ieșit fără o cinematografie impecabilă. Avem tensiunea și frustrarea personajelor, transmise foarte bine – le simți și tu ca spectator. Filmul are și o coloană sonoră specială. Muzica, compusă de muzicianul electronic Kangding Ray, stabilit la Berlin, îmbină minimalismul electronic cu texturi sonore nord-africane. Fanii acestui gen se vor bucura și mai mult de film datorită muzicii. Sunt multe scene din deșertul marocan filmate inteligent, care contribuie mult la atmosfera generală și la starea personajelor.

Dar inima mea refuză acest film. Mie îmi place să văd un pic de magie în cinema. Și când spun „magie” nu mă refer la elemente fantasy, ci pur și simplu la frumusețea filmelor, la simbolismul lor, la fantezia pe care o oferă sufletului – ca acesta să evadeze din viața cotidiană și să se transpună în poveste. Fie ca participant, fie ca observator. Acest film este prea crud pentru mine. Nu am reușit să mă bucur de el. A fost prea dur. Prefer să văd orice film horror în locul acestuia. Sau, ca să fiu mai tranșantă: acesta este adevăratul horror pentru mine, nu Insidious sau Vacancy. Elementele acelea care vin de nicăieri și schimbă viața unui om pentru totdeauna sunt cele mai grele de digerat.

Deci filmul nu este prost sau rău. E un film bun. Dar este pentru cei care apreciază filmele foarte realiste. Acum, după ce au trecut câteva ore de când am ieșit din cinema, pot spune sincer că nu regret că l-am văzut. Recunosc că am văzut un film bun. Doar că nu e pentru mine.

Sunt tare curioasă ce părere aveți voi. Poate vă aduceți aminte să reveniți aici și să-mi spuneți ce ați simțit după ce îl vedeți.

Articol scris de Alina PETREA – admin al celui mai mare grup de filme din România dar și al paginii, cu același nume, Zi-mi un film bun – și te invităm dacă esti cinefil să le dai un like