Nicușor Dan: „Românii din diaspora sunt milioane de oameni competitivi. Colaborarea cu ei poate fi un uriaș plus pentru România”
Președintele României, Nicușor Dan, a vorbit miercuri, în Parlament, despre rolul strategic al românilor din străinătate, în cadrul prezentării Strategiei Naționale de Apărare a Țării 2025–2030. Șeful statului a subliniat că diaspora reprezintă „o oportunitate strategică” pentru dezvoltarea României.
„Sunt milioane de oameni care s-au dovedit a fi competitivi într-o piață mult mai competitivă decât piața noastră și orice fel de colaborare cu acești oameni, prin dezvoltarea de afaceri, prin atragerea lor înapoi acasă, poate să fie un uriaș plus pentru România”, a declarat președintele în fața parlamentarilor.
Nicușor Dan a reiterat și promisiunea făcută la începutul mandatului privind întărirea relației instituționale cu românii din străinătate. El a anunțat că va exista un reprezentant activ al Administrației Prezidențiale dedicat relației cu diaspora.
„În ceea ce ține de mine, va exista un reprezentant activ al președintelui în relația cu diaspora, ceva ce am promis și o să facem”, a spus acesta, amintind că, teoretic, la Cotroceni există deja un astfel de rol, însă insuficient valorificat.
Președintele a legat această preocupare de propriul parcurs politic. El a dezvăluit recent că în 1999, fostul președinte Emil Constantinescu i-a propus postul de secretar de stat pentru românii din diaspora, funcție pe care a refuzat-o la acel moment.
Prin declarațiile sale, Nicușor Dan a transmis că românii plecați în străinătate reprezintă un potențial major pentru România, atât prin expertiza și succesul lor profesional, cât și prin posibilitatea de a se întoarce și de a contribui la dezvoltarea țării.